Regimul comunist din Romania (1945-1989) a fost nelegitim si criminal (Partea I)

Regimul comunist din Romania a fost nelegitim si criminal, avand in vedere urmatoarele:

1). Tradarea intereselor României de catre guvernul dominat de comunisti, impus de Stalin în martie 1945. Anexarea nedreapta si prin forta a României la imperiul sovietic, începând din 1945.

În februarie 1945 a avut loc Conferinta de la Yalta la care au participat Uniunea Sovietica, Statele Unite si Marea Britanie, reprezentate la vârf de Stalin, Roosevelt si Churchill. Printre acordurile neoficiale convenite a fost reconfirmata “influenta” de 90% a Uniunii Sovietice în România, procent impus de Stalin lui Churchill cu patru luni în urma, la Moscova. În timp ce la Yalta se pecetluia sacrificarea României ignorându-i-se în acelasi timp meritele deosebite, armata româna îsi continua campania antinazista eliberând Ungaria, Cehoslovacia si o parte a Austriei. Subliniem ca datorita României, al doilea razboi mondial a fost scurtat cu minimum 6 luni, armata româna jertfind pe frontul antinazist viata a peste 100.000 de militari, România plasându-se în aceasta privinta pe locul 4 între natiunile lumii, dupa Uniunea Sovietica, Statele Unite si Marea Britanie. Mentionam în mod suplimentar ca Stalin a impus armatei române o strategie militara de exterminare la limita maxima posibila.

La 6 martie 1945, imediat dupa acordul de la Yalta si conform prevederilor neoficiale ale acestuia, Stalin impune în România un guvern-marioneta dominat de comunisti (condus de Petru Groza, un politician burghez prosovietic), guvern care îsi va îndeplini sarcina de a începe sovietizarea tarii, respectiv de a demara lichidarea democratiei pentru a face posibila instaurarea comunismului, tradând astfel interesele României. În consecinta, a început teroarea: au început sa se faca arestari, epurari si deportari, internari în lagare de detinuti politici si de asemenea, s-a instituit cenzura. Una dintre sarcinile oficiale ale guvernului-marioneta era tocmai de a organiza “alegeri libere si corecte”.

2). Instaurarea nelegitima si prin forta a puterii comuniste prin fraudarea uriasa a alegerilor din 1946.

În conditiile de teroare instaurata de comunisti, alegerile din noiembrie 1946 au fost câstigate cu o majoritate covârsitoare de opozitia anticomunista care a obtinut între 70% si 90% din voturi, conform unor marturii orale si unor documente. Însa comunistii au inversat pur si simplu rezultatul oficial: 70% în favoarea blocului politic dominat de comunisti. Fraudarea uriasa a alegerilor a constituit o crima împotriva poporului român, prin furtul vointei natiunii. Dupa alegeri, ritmul sovietizarii s-a intensificat.

3). Tradarea de catre puterea comunista din România a intereselor fundamentale ale României prin acceptarea conditiilor nedrepte ale Tratatului de pace de la Paris din 1947.

 

Nota: Premisele sunt prezentate în preambulul istoric al acestui material, precum si în paragrafele anterioare.

În cadrul tratativelor Conferintei de pace de la Paris din 1946-1947 si prin semnarea Tratatului de pace (10 februarie 1947), puterea comunista din România, respectiv guvernul-marioneta dirijat de Stalin, se face vinovat ca a acceptat ca României sa nu i se recunoasca statutul de tara co-beligeranta conform meritelor României în lupta antinazista, ci dimpotriva, puterea comunista a acceptat ca România sa fie tratata ca o tara învinsa de Uniunea Sovietica. Mentionam ca România a luptat aproape 3 ani împotriva Uniunii Sovietice si aproape un an (în finalul razboiului) ca aliata a Uniunii Sovietice, împotriva Germaniei. Puterea comunista (din România) a ignorat eforturile umane si economice pe care România le facuse pentru cauza Natiunilor Unite, precum si faptul ca datorita alaturarii României la coalitia antinazista începând din august 1944, al doilea razboi mondial a fost scurtat cu minimum 6 luni, armata româna jertfind pe frontul antinazist viata a peste o suta de mii de militari, România plasându-se în aceasta privinta pe locul 4 între natiunile lumii dupa Uniunea Sovietica, Statele Unite si Marea Britanie.

În cadrul tratativelor Conferintei de pace, puterea comunista (din România) a ignorat nelegitimitatea întelegerii dintre Stalin si Hitler prin pactul Ribbentrop-Molotov, precum si nelegitimitatea ocuparii de catre Uniunea Sovietica, în 1940, a teritoriilor românesti Basarabia, Bucovina de nord si tinutul Hertei. Nu a fost invocat faptul ca ultimele doua nu au apartinut niciodata Rusiei, si de asemenea nu a fost invocat faptul ca în 1918 Basarabia a decis unirea cu România, prin proprie vointa. Nu a fost invocata legitimitatea intrarii în razboi a României (în 1941) pentru a-si elibera propriile teritorii. Acceptând conditiile Tratatului de pace, puterea comunista (din România) se face vinovata ca a acceptat sa fie cedate Uniunii Sovietice teritoriile românesti Basarabia, Bucovina de nord si tinutul Hertei având o suprafata de 44.000 km2, locuite în acel moment de 3.200.000 de oameni, majoritatea etnici români. Ulterior, acestia au fost supusi deznationalizarii fortate, persecutiilor etnice, deportarii (inclusiv în lagare de munca în Siberia), asasinatelor în masa, precum si a altor forme de exterminare. Teritoriile românesti cedate de puterea comunista au fost masiv colonizate cu populatii alogene.

De asemenea, puterea comunista a acceptat sa plateasca Uniunii Sovietice despagubiri în valoare de 300.000.000 dolari si a acceptat ca România sa fie în continuare ocupata de trupe ale armatei sovietice pentru înca 90 de zile. Ulterior armata sovietica de ocupatie a ramas în România pâna în 1958, întretinerea acesteia costând 2 miliarde de dolari.

Mentionam în mod suplimentar, ca un merit al Tratatului si implicit al puterii comuniste, recunoasterea retrocedarii teritoriilor din nord-estul Transilvaniei la Romania cedate în 1940 Ungariei horthyste prin Dictatul de la Viena.

4). Distrugerea fortata a regimului democratic multipartidic prin lichidarea opozitiei politice democratice si înlocuirea democratiei cu dictatura partidului unic (1947).

Prin distrugerea fortata a celor trei partide românesti traditionale (national-taranesc, national-liberal si social-democrat), comunistii au facut trecerea de la un regim democratic multipartidic la dictatura partidului unic, partidul-stat, respectiv Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.), redenumit ulterior Partidul Comunist Român.

5). Suprimarea fortata a monarhiei (1947).

Dupa actul de la 23 august 1944, când s-a alaturat coalitiei antihitleriste dând peste o suta de mii de morti pe frontul antinazist, România a fost transformata de sovietici din stat aliat în stat satelit. România era singura dintre tarile ce urmau a fi sovietizate care avea un rege iubit de popor – considerat astfel ultimul obstacol împotriva impunerii comunismului. Dupa ce fusese recunoscut ca unul din artizanii sfârsitului razboiului, decorat de rusi si americani, comunistii l-au silit pe M.S. Regele Mihai sa abdice pentru a instaura republica de tip sovietic.

“Actiunea militara antihitlerista începuta la 23 August 1944 a fost unul dintre evenimentele esentiale ale celui de-al doilea razboi mondial pe fronturile din Europa. Aceasta actiune a fost îndeplinita exemplar de armata româna la initiativa si la ordinul comandantului ei suprem, Regele Mihai I. Dupa august 1944, Regele Mihai a fost punctul de reazem si de speranta a covârsitoarei majoritati a natiunii care respingea dominatia comunista. La 30 decembrie 1947, Mihai I a fost silit sa abdice sub amenintarea fortei si a unor represalii sângeroase împotriva a sute de tineri arestati.” – academician Dinu C. Giurescu.

6). Sovietizarea totala, prin forta, a României (1948).

Daca în anii anteriori comunistii obtinusera majoritatea sau unanimitatea puterii, folosind de fiecare data teroarea si viclenia, în 1948 si-au impus propriul sistem economic si social, potrivit retetelor experimentate în deceniile anterioare de Lenin si Stalin.

În anul 1948, practic toate institutiile statului au fost refacute dupa sablonul existent în URSS: justitia, securitatea, învatamântul, academia, cultele.

Au continuat, cu si mai mare amploare, batjocorirea justitiei prin procese politice înscenate, precum si supunerea cetatenilor printr-o propaganda bazata pe neadevar având scopul uitarii adevarului (mancurtizare). De altfel, batjocorirea justitiei si supunerea cetatenilor prin propaganda se numara printre constantele regimului comunist.

A fost adoptata constitutia republicii populare – dupa model sovietic. A fost constituit Partidul Muncitoresc Român, “partidul unic al clasei muncitoare”, organul suprem de conducere a statului (partidul-stat). Au fost schimbati conducatorii principalelor culte religioase (cu scopul aservirii totale a Bisericii ortodoxe) si a fost interzisa Biserica greco-catolica. A fost decretata nationalizarea principalelor mijloace de productie (au fost nationalizate toate mijloacele de productie, de la fabricile siderurgice, la atelierele de crema de ghete). În mediul rural a fost copiat de la sovietici sistemul cotelor obligatorii de cereale, ca si împartirea taranilor în “saraci”, “mijlocasi” si “chiaburi”. S-au facut mii de arestari în rândul tineretului anticomunist, dar si al membrilor de frunte al partidului comunist (cei neagreati de Stalin si de Dej, ca de exemplu lotul Patrascanu acuzat de “deviatie nationalista”). A continuat procesul programatic de distrugere a intelectualitatii. A fost lichidata presa libera. Academia Româna a fost practic înlocuita în bloc cu favoriti ai puterii, vechii membri au fost exclusi în totalitate, doar o mica parte fiind ulterior reprimiti; mare parte a celor exclusi au fost arestati, unii murind în detentie. Învatarea limbii ruse în scoli a devenit obligatorie, de asemenea, învatarea istoriei partidului bolsevic si a geografiei Uniunii Sovietice. Predarea religiei a fost interzisa. Au fost introduse defilarile comuniste obligatorii (uneori chiar de Sarbatoarea Sf. Paste), iar în scoli, în locul icoanelor au fost introduse portretele conducatorilor comunisti.

7). Exterminarea programata a cetatenilor prin actiunile Securitatii, precum si alte forme de reprimare (1948-1989).

În anii 50, Securitatea a cautat, la cererea partidului, sa lichideze pe toti virtualii adversari ai regimului. Astfel a fost inventata “retinerea administrativa “, fara mandat, ancheta si proces. Sub pretextul “reeducarii prin munca”, sute de mii de oameni au fost ridicati si trimisi pe diverse santiere de lucru, unde erau supusi unui regim de exterminare în masa prin foame, istovire si umilinta. Arestarile se faceau pe motive politice: complot, propaganda împotriva regimului, uneltire contra ordinii sociale etc.

Dupa 1965 Securitatea pretindea ca apeleaza, profilactic, la constiinta cetatenilor. Prin aceasta se întelegea cresterea numarului de “informatori” (“turnatori”), care îsi luau în scris obligatia sa semnaleze “pericolele care amenintau patria”.

În anii 80 Securitatea a conceput un program sistematic de îndoctrinare si manipulare în masa, prin zvonuri, intrigi, înscenari, delatiuni, provocari, crearea de conflicte între diferitele paturi ale populatiei, înasprirea cenzurii sau reprimarea celui mai mic gest de independenta al intelectualilor. Urmele acestei siluiri a constiintei nationale persista si azi în mentalitatile publice.

8). Exterminarea programata a detinutilor politici (1945-1989).

Numarul detinutilor politici este estimat ca fiind între 500.000 (limita minima) si 2.000.000 (limita maxima). Mentionam ca în timpul regimului Ceausescu numarul detinutilor politici a fost doar de ordinul sutelor sau miilor, acestia fiind camuflati intentionat în infractori de drept comun sau internati în spitale psihiatrice unde erau tratati cu socuri electrice si cu narcotice.

În România au existat peste 230 de locuri de detentie poltica, cifra în care se includ spatiile de ancheta, de triaj, de încarcerare propriu-zisa (penitenciarele), ca si lagarele de munca fortata si de deportare. Daca adaugam sediile de Securitate în care detinutii erau adusi dupa arestare si supusi interogatoriilor, cifra creste cu peste 100. Azilele psihiatrice cu caracter politic unde celor arestati li se aplicau tratamente de “reeducare” erau cel putin 15. Numarul locurilor de executie, al locurilor unde s-au desfasurat lupte între partizani si Securitate si al gropilor comune descoperite în ultimii ani trece de 90.

Regimul penitenciar al detinutilor politici a fost un regim programat de exterminare lenta, în primul rând prin înfometare, prin frig, prin diferite forme de tortura, prin lipsa aproape totala a asistentei sanitare, a igienei s.a.m.d.. Înainte de a ajunge în penitenciare, în cadrul anchetelor de la Securitate, detinutii politici erau de regula torturati prin metode de o cruzime extrema. Nu putini au decedat în timpul anchetei. În penitenciare, torturile continuau si sub alte forme. Detinutii considerati recalcitranti erau izolati în obscuritate totala, înlantuiti de un inel din centrul celulei. Uneori erau tinuti cu picioarele pe un gratar aflat într-o pânza de apa. Detinutul era încarcerat dezbracat si descult. Ratia de hrana era redusa la jumatate. În întuneric, în frig, înfometat, uneori si legat, era obligat sa stea în picioare toata ziua si toata noaptea.

Citam din marturiile lui Corneliu Coposu (fragmente extrase din interviul acordat Luciei Hossu-Longin): “Am trecut prin 17 puscarii. Am intrat în închisoare având 112 kg si am iesit cântarind 51 kg. Frigul era permanent. Temperatura aproape nemodificata si vara si iarna, din cauza grosimii zidurilor. Mâncarea era si ea de exterminare, cu aproximatie 400-500 de calorii pe zi: o turta facuta dintr-un amestec de faina de malai cu faina de seminte de matura. Am fost batut cu saci de nisip, cu cearceaf ud în baie, am fost pus sa fac manej”, bine, nu mai vorbesc de suspendarile pe o ruda de fier pentru a fi batut la talpi. La iesirea din închisoare (“) uitasem sa vorbesc. Bineînteles ca fiecare detinut, fiind singur, era exclusa orice conversatie si legaturile cu ceilalti ocupanti ai celulelor s-au facut multa vreme prin Morse batut în zid, pâna când sistemul a fost descoperit si sanctionat foarte sever. Dupa aceea, comunicarile se faceau prin tuse Morse, care era extrem de obositoare, epuizanta, mai ales în halul de slabiciune în care ne gaseam toti detinutii acolo. Încrederea în supravietuirea din holocaustul comunist a fost temelia rezistentei.”

În lagarele de munca fortata detinutii erau exterminati din cauza eforturilor supraomenesti, a regimului alimentar (între 500-1000 calorii pe zi fata de cele 2000-2500 calorii ale unui regim alimentar normal), a lipsei de medicamente si conditiilor neomenesti de cazare. La toate acestea, se adauga de obicei tortura din timpul muncii sau de dupa munca din cauza neîndeplinirii normei.

Dupa expirarea pedepsei, numerosi detinuti erau deportati în conditii de mizerie extrema; dupa 2-3 ani, adeseori urma o noua condamnare care de fapt însemna reluarea torturilor pâna la exterminarea foarte probabila.

Prezentam câteva exemple de torturi cu scop de exterminare (preluate din studiile lui Cicerone Ionitoiu): batai cu ranga de fier, cazma, lopata, cravasa, unii murind în urma traumatismelor, altii ramânând schilozi pe toata viata; interzicerea tratamentului medical detinutilor bolnavi si scoaterea lor la munca, în mod fortat, contrar prescriptiilor medicale, fapt ce a dus la moartea unora; introducerea detinutilor în carcere descoperite iarna, dezbracati, sau chiar în pielea goala; alergarea detinutilor si calcarea lor în copitele cailor; scoaterea detinutilor la lucru dezbracati, în timp de iarna si pedepsirea unora de a sta pâna la prânz în apa înghetata; îngroparea unor detinuti de vii în pamânt; unii detinuti s-au sinucis pentru a scapa de torturi, iar altii au înnebunit, datorita presiunilor psihice si fizice la care erau supusi.

Fenomenul Pitesti (1949-1951)

“Ceea ce n-a ajuns însa – si înca – la cunostinta tuturor este ca în Arhipeleagul românesc a existat o insula a ororii absolute, cum alta n-a mai fost în întreaga geografie penitenciara comunista: închisoarea de la Pitesti.” – Virgil Ierunca, Fenomenul Pitesti. Alexandr Soljenitîn – laureat al Premiului Nobel pentru Literatura în 1970 – considera ca experimentul de la Pitesti este “cea mai teribila barbarie a lumii contemporane”. Istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, considera Fenomenul Pitesti ca “una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra”.

În anii 1949-1951, distrugerea elitelor societatii era pe cale de a se înfaptui: intelectualii, diplomatii, preotii, militarii, magistratii, politistii, oamenii politici ai vechiului “regim burghezo-mosieresc” erau în închisori, taranii cei mai gospodari erau deportati în coloniile de munca fortata. Tuturor împreuna si fiecaruia în parte li se aplica eticheta de “dusman al poporului”. Mai ramasesera tinerii, o forta sociala imprevizibila si care trebuia sa fie anihilata. Pentru ei a fost inventat experimentul de la Pitesti, denumit de Securitate “reeducare”. Metodele cele mai barbare de tortura psihica au fost aplicate asupra tinerilor detinuti “recalcitranti”, cu scopul de a-i face sa se umileasca reciproc, sa se maltrateze (fizic si psihic) reciproc. Victimele sunt transformate în calai, detinutii sunt torturati chiar de prietenii lor, de colegii lor de suferinta. Scopul: “reeducarea” prin distrugerea fizica si psihica, transformarea tinerilor în atei, în delatori ai prietenilor lor.

Exemple de torturi psihice: a). În noaptea Pastelui, detinutii care refuzau sa-si faca “autodemascarea” totala (sa spuna tot ce se presupunea ca n-au declarat în timpul anchetelor la Securitate) sunt împartasiti cu materii fecale; b). Cei banuiti ca înca ascund informatii despre participanti la actiuni anticomuniste, sunt bagati de tortionari cu capul în tinete cu urina; c). Detinutii sunt fortati sa scuipe în gura pe seful lor de lupta anticomunista, pentru a-l face sa se razbune, “demascându-i”; d). În ziua de Craciun, un detinut este fortat sa se aseze pe tineta pentru a simboliza nasterea lui Isus; ceilalti detinuti politici sunt fortati sa stea în genunchi si sa i se închine.

“Imaginatia deliranta a lui Turcanu (N.R.: seful tortionarilor) se dezlantuia mai ales atunci când avea de-a face cu studenti care credeau în Dumnezeu si se straduiau sa nu se renege. Astfel, unii erau “botezati” în fiecare dimineata: scufundati cu capul în hârdaul cu urina si materii fecale, în timp ce ceilalti în jur psalmodiau formula botezului. Acesta dura pâna ce continutul facea bulbuci. Când detinutul recalcitrant era pe punctul de a se îneca, era scos, i se dadea un scurt ragaz sa respire, apoi era scufundat din nou. Unul dintre acesti “botezati” caruia i se aplicase sistematic tortura, ajunsese la un automatism care l-a tinut vreo doua luni de zile: mergea în fiecare dimineata si-si baga singur capul în hârdau, spre hazul reeducatorilor.” – Virgil Ierunca, Fenomenul Pitesti.

În final, majoritatea celor “reeducati” ajungeau sa recunoasca faptul ca merita orice înjosire si ca nu se pot reabilita decât partial, devenind ei însisi tortionarii noilor veniti. La cea mai mica ezitare, erau din nou supusi torturilor.

Aceasta operatie diabolica de depersonalizare si de asasinat moral s-a desfasurat cu începere din decembrie 1949 în penitenciarul Pitesti, continuând apoi, cu o putere mai scazuta, în penitenciarele Gherla si Târgu Ocna. Experimentul de la Pitesti este considerat un unicat în panoplia mijloacelor de distrugere în masa a personalitatii umane.

Munca fortata

Munca fortata – adica folosirea detinutilor politici ca mâna de lucru pe diverse santiere sau în mine – a fost larg utilizata în perioada comunista si avea ca scop exterminarea în masa.

Cel mai cunoscut dintre santiere a fost Canalul Dunarea-Marea Neagra, început în 1950, întrerupt în 1953. Mâna de lucru era asigurata de “elementele reactionare”, majoritatea “retinute administrativ”, fara proces. Canalul era denumit, “un mormânt al burgheziei românesti”. Dupa cele mai prudente estimari, în lagarele lui au fost concentrati, numai în 1950, peste 40.000 de detinuti. Alti 20.000 erau asa numitii “lucratori voluntari”.

Femei în închisoare

În afara închisorilor mixte au existat unele rezervate exclusiv femeilor: Mislea, Margineni, Miercurea Ciuc, Dumbraveni sau Arad. Nasterea, maternitatea capata cu totul alte dimensiuni în închisoare. Uneori, mamele închise erau despartite în mod tragic de copiii lor.

9). Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenta anticomunista în munti (1945-1962).

Rezistenta împotriva comunismului a început sa se manifeste imediat dupa preluarea conducerii de catre comunisti. Erau arestati, anchetati, judecati si condamnati nu numai cei ce se opuneau direct instaurarii comunismului (de cele mai multe ori acestia se opuneau epurarilor din armata, colectivizarii sau introducerii în scoli a comunismului), ci si rudele lor, fratii, parintii, surorile care îi ajutau. În fata acestui val masiv de agresiuni, o buna parte din cei vizati s-au refugiat în muntii României. Majoritatea acestora s-au organizat spontan în formatiuni sau grupuri de partizani care împânzeau muntii. Astfel, în anii 1945-1959 gasim partizani atât în Carpatii Orientali cât si în cei Meridionali, în Fagaras, Retezat, Semenic, în Carpatii Apuseni si în Obcinele Bucovinei, precum si în padurile Babadagului, în Muntii Gutâiului si Tiblesului. Armamentul partizanilor era repezentat de diferite arme recuperate dupa razboiul mondial. Formatiunile constituite (în medie, 10-40 de persoane) nu reprezentau o amenintare majora pentru puterea comunista. Erau compuse din tineri, batrâni, femei (dintre care unele chiar gravide sau cu copii mici), tarani, fosti ofiteri din armata, avocati, medici, studenti, muncitori. Erau de toate vârstele, din toate categoriile sociale si orientarile politice, sprijiniti de sateni, care le aduceau alimente si îmbracaminte si adesea le asigurau adapost. Propaganda comunista le-a pus tuturor eticheta de “banditi”. Terorizarea de catre anchetatori a familiilor celor din munti, a rudelor acestora, eliminarea din scoli a copiilor lor, folosirea unor metode salbatice, i-a determinat pe multi dintre ei sa se predea pentru a-i scuti de torturi pe cei dragi. Au fost condamnati la ani grei de temnita si confiscarea averilor, pentru “crima de uneltire contra ordinii sociale”. Majoritatea au fost omorâti. Ultimii partizani au fost capturati abia în 1962. Rezistenta anticomunista a partizanilor a durat 14-17 ani si a fost un fenomen spontan, fara sa fi existat, se pare, o coordonare la nivel national între diversele formatiuni.

10). Represiunea împotriva Bisericii. Arestarea sau exterminarea celor care se opuneau comunismului. (1948-1989)

Comunismul a urmarit dezradacinarea credintei religioase si impunerea ateismului.

În cazul Bisericii Ortodoxe Române înaltii ierarhi au fost înlocuiti în 1948, unii dintre ei murind în conditii suspecte, altii fiind arestati si primind “domiciliu obligatoriu” în manastiri. De-a lungul anilor au fost arestati în jur de 2000 preoti de mir. În plus au fost arestati un mare numar de calugari si maici. În 1959, Securitatea si Departamentul pentru Culte au redus cu doua treimi numarul manastirilor si al calugarilor, pe motiv ca asezamintele monahicesti ascundeau partizani din munti si elementele reactionare. Unele manastiri au fost evacuate prin forta armata. În 1959-1960 au fost arestati sute de preoti pe motiv ca raspândesc misticismul, predica împotriva materialismului dialectic sau se opun orânduirii socialiste.

Biserica Greco-catolica (Unita cu Roma), cea de a doua biserica nationala, cu 1,5 milioane de aderenti români, a fost interzisa în 1948. Un numar redus de preoti au semnat declaratia de trecere la ortodoxie. Pentru ca au refuzat, episcopii si preotii au fost arestati spre exterminare. De exemplu, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu – cel care a citit proclamatia de la Alba Iulia în cadrul Marii Adunari de la 1 Decembrie 1918 pentru Unirea Transilvaniei cu TARA-mama, a murit în captivitate.

Biserica Romano-Catolica a fost considerata o “oficina imperialista”, “cuib de spioni si tradatori” etc. pentru ca avea “legaturi cu strainatatea”. O serie de procese politice s-au soldat cu condamnarea sau expulzarea. Ca si în cazul celorlalte biserici, scolile catolice au fost desfiintate, preotii “reactionari” au fost înlaturati si arestati.

Cultele protestante si neoprotestante au fost, de asemenea, urmarite si persecutate, pe motiv ca ar fi fost “dirijate din exterior”.

Posted in Uncategorized | Leave a comment